Cușcușul sunt niște granule mărunte prelucrate din grâu. Se prepară foarte repede și se servește cu sos din carne sau legume. Ca să aibă un gust mai delicios, se fierbe în bulion de carne (zeamă în care fierbeți carne, de preferat carne de pasăre).
Fierbeți carnea în apa în care o să fierbeți și cușcușul timp de câteva minute. Nu e necesar ca carnea să fie gata, o să se mai gătească când o s-o prăjim în tigaie.
În tigaie punem la prăjit carnea fiartă, ceapa și mai apoi morcovul tăiat cubulețe.
Apa în care a fiert carnea, o aducem până la fierbere și turnăm în ea cușcușul. Acoperim vasul cu o farfurie sau capac și lăsăm la înmuiat compoziția pentru 5-10 minute.
În acest timp, facem sosul din carne. Prăjim totul bine din tigaie, stingem cu un pic de apă și condimentăm cu sare și piper negru.
Așezăm cușcușul în farfurie și acoperim cu bucățele de carne și sos din legume. La dorință, puteți presura cu verdeață. Poftă mare!