Pancakes

Clătitele americane pot fi servite atât la micul dejun, cât și ca desert, cu diferite topinguri. Din aceste cantități de ingrediente, mie mi s-au primit 14 bucăți de mărime medie.

IngredientE

  • 0,5 litri lapte

  • 4 ouă

  • 400 grame făină

  • 100 grame zahăr

  • 10 grame praf de copt

  • 90 ml ulei

  • puțină esență de vanilie

  • puțină sare

Mod de preparare

  • Amestecați făina, praful de copt și zahărul într-un vas încăpător.
  • Amestecați laptele cu uleiul și esența de vanilie într-un vas de bucătărie adânc.
  • În alte două vase, separați albușurile de gălbenușuri. Peste gălbenușuri puneți sarea și amestecați bine. Albușurile le bateți cu mixerul până devin spumă.
  • Turnați laptele în gălbenușuri, amestecați bine și mai apoi amestecați compoziția obținută cu făina, prin cernerea celei din urmă, puțin câte puțin. Amestecați bine pentru a nu se forma boțuri de făină.
  • Lent, cu mișcări ușoare, amestecați albușurile spumă cu compoziția din lapte și făină.
  • Pe focul încins, puneți o tigaie care nu lipește ? și ungeți-o cu puțin unt. Când s-a topit, ștergeți untul de pe tigaie cu un șervețel de hârtie. Astfel, clătitele se vor ieși aurii la suprafață.
  • Turnați câte un polonic din compoziție și lăsați să se distribuie pe tigaie de la sine, nu e nevoie să întindeți compoziția. Atunci când se formează niște bule de aer deasupra, întoarceți clătita și lăsați-o să se mai coacă aproximativ un minut.
  • Le puteți servi cu miere și puțin unt, fructe, ciocolată picături, pomușoare, sirop de arțar sau lapte condensat. Poftă mare să aveți!