PASTE (cu sos de soia)

Rețeta aceasta de paste este preferata mea, până la moment 🙂 . Eu am asezonat pastele cu brânză de oi, fiindcă îmi place tare și o utilizez în multe rețete pe care le fac, chiar dacă uneori nu se cere… Vinul alb este opțional, așa că dacă nu îl aveți la îndemână, nu folosiți și atât.

Ingrediente

  • 1/2 piept de pui

  • 1 ceapă

  • 2 căței de usturoi

  • 1/2 ardei dulce

  • 1 morcov mediu

  • 1 lingură amidon de porumb

  • 100 ml sos de soia

  • 400 grame paste

  • sare, piper negru după gust

  • 1 lingură oregano

  • 1 lingură boia de ardei dulce

  • puțin vin alb (opțional)

mod de preparare

  • Cu 5-10 minute înainte să fierbeți pastele, tăiați carnea în felii lungi și subțiri. O sărați, piperați și îi puneți și puțină boia de ardei dulce, oregano. Dacă aveți puțin vin alb, e binevenit. Îl turnați în carne, amestecați totul și lăsați un pic să se mureze carnea.
  • Puneți pastele la fiert într-o cratiță. Sărați apa.
  • Într-o tigaie, puneți carnea la prăjit, o întoarceți periodic până devine aurie.
  • Peste carne adăugați ceapa și usturoiul tăiate mărunt. Prăjiți timp de 3-4 minute după care adăugați și ardeiul dulce, morcovul feliate în fâșii lungi și subțiri. Încă 5-8 minute legumele și carnea se gătesc în tigaie.
  • Scoateți pastele din apa în care au fiert și le adăugați la amestecul din tigaie. Asezonați cu sare, piper negru (dacă este necesar).
  • Spre sfârșit, adăugați amestecul din amidon și sos de soia. Amestecați bine. Obțineți un sos lucios și tare gustos. Lăsați tigaia pe foc încă un minut și stingeți focul. Poftă mare!