SUPĂ CREMĂ (din dovleac de plăcinte)

Această supă cremă se primește un pic dulcie, fiindcă e făcută din dovleac pentru plăcinte. Dovleacul combinat cu alte legume, este benefic pentru organismul uman, mai ales dacă este gătit în cuptor.

Ingrediente

  • 200 -300 grame dovleac

  • 1 morcov

  • 1 ceapă

  • 2 -3 cartofi

  • sare și piper negru după gust

  • puțin ulei

  • apă fiartă sau bulion

  • 2 -3 felii pâine

Mod de preparare

  • Curățați legumele, le tăiați în cuburi mari și le așezați în tava de la cuptor tapetată cu hârtie de copt.
  • Condimentați legumele, le stropiți cu ulei. Amestecați.
  • Acoperiți legumele cu o altă hârtie de copt (astfel încât legumele să se coacă, nu trebuie să se rumenească) și dați tava în cuptor la temperatura de 180 grade Celsius pentru 45 minute.
  • Scoateți legumele coapte, le puneți într-un vas și le mixați cu ajutorul blenderului. Adăugați apă fiartă (sau bulion de legume/carne) atât cât este nevoie ca să aibă consistența unei supe.
  • Puneți vasul pe foc pentru încă 2-3 minute.
  • Tăiați pâinea în bucăți și o puneți în cuptor pentru câteva minute la temperatura de 200 grade Celsius. Când se rumenesc, le scoateți și decorați supa cu ele. Poftă mare să aveți!